În acest articol, mă dezvălui puțin mai mult, povestindu-vă temerile și sentimentele mele ca și copil conectat, hipersensibil și foarte senzitiv. Cum m-am lăsat să călătoresc în astral și cum mi s-au deschis lumile subtile. Ce ritualuri de magie m-au salvat de atacuri psihice și multe alte aventuri. Atașați-vă bine centurile de siguranță.😁
1). Familia mea în România
M-am născut în mai 1974, la București, la câteva minute distanță de sora mea geamănă. Spus așa, e foarte drăguț, doar că mama mea nu știa că avea doi copii. Mereu a crezut că are un viitor fotbalist, având în vedere burta mare și loviturile pe care le primea din interior. După nașterea surorii mele, după câteva ore de suferință, ajung ca o floare, în lejeritate, trasă de aceeași placentă. Dar nu chiar binevenită, pentru că nu eram așteptată. Așa că am învățat foarte devreme să ocup foarte puțin spațiu și să mă șterg.
2). Gemelitatea mea
Cu sora mea, am creat o relație foarte fusională și de dependență. Am observat că reușeam niște activități mai bine decât ea, păream să fiu mai matură decât ea. Apoi am citit undeva informația că pentru gemeni este al doilea născut care este cel mai mare, pentru că el este primul conceput. În România, la vremea respectivă, pentru că nu exista grădiniță, ne-am petrecut primii șapte ani acasă, într-un apartament mic, într-un bloc comunist cu patru etaje. Ne-am dezvoltat mai întâi identitatea geamănă, înainte de a o dezvolta pe cea individuală și personală. Înainte să văd că sunt "EU", eram "NOI". Simțitul meu de emoții sau chiar de dureri fizice corporale a fost puternic amestecat cu cele ale surorii mele și invers. Mi-a luat mult timp să învăț cum să fac diferența. Am avut elemente simbolice identice în visele noastre în aceleași nopți. Mai mare, am simțit de la distanță ceea ce simțea ea ca emoție puternică sau contrarietate.
3). Hipersensibilitea mea
Există două tipuri de gemeni: cei care întrețin asemănarea și cei care întrețin diferența. Eram în a doua categorie. Acest sentiment de a fi diferit a fost accentuat atunci când mi-am dat seama că simțurile mele erau mult mai puternice decât cele ale copiilor de aceeași vârstă, pe care îi cunoșteam. Am început să mă simt ca un extraterestru pe o planetă necunoscută, Pământul. Din când în când, am vrut să fac pe inteligenta ca să ies în evidență și am spus ceea ce am văzut despre ei, misiunea lor de viață, blocajele lor, rănile lor de suflet. După câteva priviri îngrijorate de sănătatea mea mentală, mi-am oprit rapid și am încercat să mă încadrez în categoria lor, fără nici un succes real. Și tot ceea ce li se părea ușor lor, accesibil și natural, pentru mine a fost complicat, dens și constrângător. Așa că a trebuit să-mi ascund hipersensibilitatea față de toată lumea și să joc rolul unei fetițe amabile și încrezătoare.
4). Lumile subtile
Având un prieten de vârsta mea, sora mea, mereu prezentă cu mine, nu a fost nevoie să îmi fac un prieten imaginar cu prezențele care mi-au fost adesea aproape și pe care le simțeam. Fiind copilă, totul se amesteca, am putut simți doar densitatea de energie acumulată ca o presiune asupra corpurilor mele subtile. Mai mare, am început să văd umbre și forme. Simțeam un sentiment de panică, când erau prea dense. Apoi mintea mea a dat unora, dintre aceste umbre, forme și imagini mai precise de tip "drăcușor", bine cunoscute de credința populară românească. Frica mea enormă m-a împiedicat întotdeauna să mă uit mai bine. Uneori erau de formă umană, cu o energie diferită. Cel mai complicat lucru a fost noaptea, când mă ridicam să merg la toaletă și pentru asta trebuia să trec în fața unei oglinzi mari așezate în camera mea pe o comodă. Din colțul ochiului și din alergare am văzut mereu lucruri. Uneori vedeam un gol creat în patul părinților mei și auzeam arcurile vechi care se strângeau sub "greutatea" fundului uneui sufet familial decedat, care se aseza în fața mea. Și, desigur, marea teamă de a nu-mi depăși picioarele din pat, pentru a nu fi prinse de monstrul ascuns dedesubt. Recunosc că această teamă încă o mai am 😁.
5) Călătoria astrală
Noaptea, am început să am vise foarte speciale. Apoi mi-am dat seama că nu erau chiar vise, pentru că recunoșteam anumite locuri prin care trecusem și că erau mult mai precise și mai intense. De asemenea, am văzut că am reușit să mă orientez și să mă mișc foarte bine, ceea ce nu era deloc cazul meu din zi în care confundam dreapta și stânga și în care mă dezorientat complet în spațiu și timp. M-am simțit în elementul meu, în lumea mea. Încrederea mea nu avea limite. Aici puteam zbura, mă puteam deplasa la viteza gândurilor, puteam traversa ziduri și pământul, puteam respira sub apă, puteam deveni invizibilă pentru entități de tot felul. Și chiar puteam să iau conștiința unui animal și să simt totul din interior. Într-o zi am devenit o lupoaică și am simțit spiritul de haită și foamea viscerală. Într-o altă zi, am devenit o amiba microscopică de mare, fără prea multă conștiință. Zgomotele din jur ale capitalei (sirene de ambulanțe sau de pompieri, vecinii prea beți...) mă trezeau în mijlocul călătoriei și mă făceau să cobor prea repede în corpul meu fizic pe care le trăiam ca o cădere accelerată. Mă simțeam căzând într-o fracțiune de secundă la parterul clădirii de la etajul 3 unde eram. Călătoriile mele au evoluat odată cu vârsta. Am putut vizita alte planete cu mai multe luni sau sori, cu o atmosferă lichidă, cu locuitori cu capete cheli tatuate etc. Uneori am fost testată înainte de a fi lăsat în sălile lor de ședințe sau în spațiile private. Și, mai presus de toate, mi s-au dat învățături foarte precise, cu diagrame tehnice, pe care le uitat când mă trezieam pentru cea mai mare consternare a mea. Ca adult, ghizii mei mi-au explicat că nu era important ca ego-ul meu terestru să înregistreze tot ceea ce făcea sufletul meu.
6). Conectarea și intuiția
Sunt o persoană care nu și-a pierdut niciodată legătura crescând. Nu vorbesc despre implantul uitării, pe care îl primim cu toții la naștere (vezi articolul "Sosirea unui nou suflet în familie") și pe care l-am primit și eu, chiar dacă fragmente din viețile anterioare ajung la mine în regresie spontană. Vă povestesc despre legătura cu sufletul meu și cu ghizii mei. Așa că nu am trăit niciodată o noapte neagră a sufletului. Când eram mai tânără, nu înțelegeam de ce oamenii aveau întotdeauna atât de multe întrebări și de ce erau atât de îndoielnici. Pentru mine a fost întotdeauna ușor, chiar înainte de a-mi pune o întrebare, am răspunsul vizual (de multe ori) sau auditiv. Dar pot să-i înțeleg pe alții care nu au simțit niciodată o legătură puternică și nu știu când se întâmplă sau cum să o recunoască, pentru că e greu să o explici prin logică sau reflecție. Este ceva care este trăit și experimentat în adâncurile ființei tale. Cu toate acestea, uneori simt această legătură ca un echilibru între prezența sufletului meu și a ghizilor mei și prezența mea, ca o ființă materială pământească întruchipată în 3D. Când balanța se înclină spre partea materială (ființa mea 3D), mă simt mai densă, percepția mea poate fi perturbată de sentimentul mai puternic al modelelor mele mentale și emoționale. Când balanța se înclină spre partea spirituală, sunt mai lejeră, dar nu la fel de bine ancorat în viața mea de zi cu zi.
7). Atacuri psihice
Din momentul în care a trebuit să ies independent pentru a mă duce la liceu etc., am început să absorb mult mai multă energie. Am început să am migrene și dureri de cap zilnice. Uneori simțeam dureri ascuțite în spate, când treceam pe lângă oameni care mă priveau criorâș. O dată pe lună sau cam asa ceva, aveam o criză numită "deochi" în România, unde durerea mea de cap devenea insuportabilă cu pulsații neregulate și anxietate profundă că de data aceasta nu mai reușeam să supraviețuiasc. Ca să mă ajute, părinții mei spuneau rugăciunea "Tatăl nostru" în buclă și amândoi căscau ore în șir. Dacă nu era de ajuns, mama mea îmi făcea un fel de ritual magic, cu un pahar de apă și un băț de chibrit aprins deasupra, în care arunca vrăji la oamenii răi care a cauzat disconfortul meu. Dacă chibritul stins aruncat în paharul cu apă plutea orizontal, se spunea că persoana care mi-a trimis deochiul era o femeie și dacă chibritul era așezat vertical, persoana era bărbat. Simptomele mele dispăreau instantaneu, dar evitam să facem asta, pentru că nu era chiar magie albă. Și ca "recompensă", mama recupera durerea mea de cap. Ca adult, am înțeles că, cum familia mea nu este religioasă, nu ne rugăm niciodată (cu excepția acelor momente). Puțină rugăciune sau atitudine spirituală m-ar fi putut proteja mai bine. Dar cum totul are partea lui bună, am dezvoltat în mine un spirit războinica l umbrelor. Am început să lupt cu tot felul de entități, iar arsenalul meu de unelte era destul de impresionant: săbii, pumnale, ciocane, frânghii... Până în ziua în care ghizii mi-au explicat că există și alte metode mult mai pașnice și mai "ecologice".
8). Sentimentul primului egregor
La vârsta de 15 ani, am trăit revoluția după Ceaușescu. Cu o zi înainte, Ceaușescu spunea că nu va ceda grevei studențești rostind expresia românească "O s-o fac când merii vor face pere". Declicul a fost când dimineața, în toți merii orașului, erau pere agățate. Nu înțelegeam de ce toată lumea se agita pe stradă și era o atmosferă de panică generalizată. Dar, la un moment dat, am simțit un val puternic de libertate care m-a traversat. L-am simțit ca pe un efect de bombă care se întâmpla în fiecare român și în toată țara în același timp (acest lucru îmi amintește de imaginea videoclipului explicat în articolul "Interpretarea simbolurilor ezoterice în "I, Pet Goat II").. Era egregorul libertății și al speranței. De atunci, mi-a fost mai ușor să disting chiar și dimensiunea celor naționale, cum acum cunosc și Franța.
9). Vameș de suflete
Ca adult, am simțit această presiune de a trece sufletele, dar teroarea mea m-a ținut mereu pe loc. Cu fiecare ocazie care s-a prezentat, am încercat din nou să ies în evidență și să o fac altfel. Apoi, ghizii mi-au arătat că într-adevăr fac parte din această familie de suflete, chiar dacă credeam că fac parte mai degrabă din familia de suflet a vindecătorilor sau a profesorilor și m-au întrebat dacă în această viață vreau să o fac. Acest lucru ma surprins foarte mult, cum așa aveam posibilitatea de a alege??? Am spus NU morților, dar un mare DA celor vii, sub zâmbetul general al ghizilor mei. După această alegere, am petrecut mai mulți ani (sau chiar decenii) de formare și de lucrat pe mine, dar asta e o altă poveste.
Sper că v-a plăcut acest articol și că povestea mea vă ajută să vă acceptați mai bine misiunea de mediumitate și de suflet de lucrător în lumină.
Oana MARTINS
Medium și canal
Vameș de suflete de vii
www.oana-therapie-coaching.com