Cum se încadrează etapele vieții noastre interioare în corpurile noastre subtile? Cum trăiește copilul interior mereu prin emoțiile noastre? Cum corectează grija pentru copilul nostru interior în prezent încărcătura energetică a cronologiei noastre și cum ne schimbă viața?
1. Copilul nostru interior
Cu toții avem un copil interior, care ne păstrează amintirile din copilărie, cu bucuriile lui, dar și cu suferințele lui, cu durerile, supărările, furiile și frustrările lui, cu neînțelegerile și limitările sale. Acest copil este încă de aceeași vârstă, nu mai crește, nu mai îmbătrânește. El pare să fie complet eliberat de timp și chiar de spațiu, pentru că încă trăiește în prezent, la fel ca toți copiii din lume. Iar acest prezent nu este prezentul nostru din trecut, când eram de aceeași vârstă, ci prezentul de acum, cu alte cuvinte, împărtășim același prezent, același spațiu-timp.
2. Conceptul de entități identitare diferite
Știm cu toții păpușile rusești matryoshka, care intră una în alta. În același mod, entitățile noastre identitare se adună între ele: sinele-copil (copilul nostru interior), sinele-adolescent, sinele-adult, sinele-bătrân, chiar dacă ego-ul și mintea noastră ne fac să credem că aceste entități se află pe aceeași cronologie liniară, una fiind continuarea logică a celei anterioare. Putem astfel să credem că sinele-adult este o continuitate a sinelui adolescent care, la rândul său, este extinderea sinelui-copil, aceasta din cauza faptului că există un singur corp fizic care face ca toate aceste entități identitare să locuiască împreună, corp care evoluează cu timpul, care crește, se maturizează și, în cele din urmă, îmbătrânește. Doar că, la nivel subtil, nu se întâmplă așa. Entitățile noastre identitare cresc până la un anumit punct și, la trecerea la stadiul de transformare, ele întâmpină pe următoarea și o însoțesc până la moartea ultimei. Astfel, la vârsta de 14 ani, entitatea identitară de tip "copil" îngheață și apare entitatea identitară de tip "adolescent". Ambele conviețuiesc împreună, iar la vârsta de 21 de ani salută entitatea de tip "adult" care ajunge ca să formeze un trio de solidaritate. Ca un indiciu, primim o nouă entitate identitară, la fiecare 7 ani. Da, există suntem mulți acasă 😜.
3. Disociați-vă de celelalte entități identitare
Devenind conștienți de acest concept, vom înceta să ne identificăm cu copilul nostru interior sau cu adolescentul nostru interior sau chiar cu adultul interior, dacă suntem mai în vârstă. Fiecare entitate identitară a avut propria experiență cu propriile experiențe, personalitatea sa, asimilările și deschiderile sale de conștiință. Identificându-ne cu ele, vom amesteca totul și astfel vom rămâne blocați în aceleași puncte, perpetuăm aceleași situații disfuncționale, de credințe limitative, de temeri și experiențe din trecutul nostru comun, care de multe ori nu sunt nici măcar ale noastre (cum ar fi reproducerea divorțului părinților noștri).
4. A trăi în prezent
Așa cum am spus la începutul articolului, toate aceste entități identitare, odată înghețate, trăiesc un prezent etern, al nostru. Astfel, acționând conștient în prezentul nostru, avem acces la vindecare din diferite etape ale vieții noastre și, astfel, la vindecare pe toate planurile. Oferind un cadou copilului nostru în prezent, putem, în același timp, să oferim același dar copilului nostru interior care nu a avut această șansă în trecutul său. Sunt unii oameni care dau daruri copiilor lor și care se supără foarte repede pe ei, pentru că nu sunt suficient de recunoscători pentru acest dar, pentru care ar fi dat orice să-l aibe in trecutul lor. În acest caz, ei pot crede că furia lor vine din reacția copilului, care nu se ridică la înălțimea așteptărilor sale de recunoaștere. Doar că această mânie vine mai degrabă de la copilul interior care, trăind același prezent, încă nu primește același dar.
5. Conectați-vă la emoții
Toate entitățile noastre identitare împărtășesc același corp fizic, care se schimbă în timp, dar și aceleași corpuri subtile (eteric, astral, mental, cauzal, spiritual). Astfel, atunci când simțim o emoție puternică, corpul nostru astral este activat și trezește una dintre entitățile identitare care vibrează cel mai mult cu energia acestei emoții. Deci, în fiecare moment este înțelept să ne punem întrebarea: Cine trăiește această emoție: copilul interior, adolescentul interior, adultul interior sau noi înșine. Identificându-ne cu aceste emoții, riscăm să regresăm la vârsta copilului sau adolescentului nostru interior și să reacționăm într-un mod foarte nepotrivit și inadecvat. Cu acestă nouă privire, ne putem păstra postura de adult și putem comunica mai bine cu copilul nostru interior, ca un părinte cu copilul său, știind cum și când să-l încadrăm, dacă depășește "limitele" teritoriului nostru. Ne vom poziționa mai bine în fața emoțiilor care nu ne mai aparțin ca: teama de examene, judecatul prietenilor din jur, nesiguranța trăită în timpul numeroaselor mutări ale părinților, pierderea reperelor instalate în familia noastră disfuncțională...
Când experimentăm doliul unuia dintre părinții noștri, nu numai noi, adulții, suferim, ci și toate entitățile noastre identitare, care își trăiesc doliul în felul lor la apogeul vârstei și percepției lor personale. Din acest motiv, această suferință este atât de dificilă, deoarece este astfel crescută in intensitate de 2 sau 3 ori...
Sper că va plăcut acest articol, că viziunea voastră despre voi și trecutul vostru s-a schimbat. Lăsați-mi în comentariu modul în care aceste informații rezonează cu voi. Între timp, să fie bine și ne vedem în curând.
Oana MARTINS
Life coach în evoluție personală
Terapeută energetică intuitivă